Comunicate de presă

ECHIPA MAIB - UN EXEMPLU DE VOLUNTARIAT CORPORATIV ÎN CADRUL CAMPANIEI „MASA BUCURIEI”

03 mai, 2024

Perioada sărbătorilor pascale trebuie să aducă fericire în casele tuturor. În acest context, la 27 aprilie, Misiunea Socială „Diaconia” a anunțat cod galben de fapte bune în cadrul Campaniei „Masa Bucuriei”, care a întrunit voluntari dedicați să facă sărbătorile mai fericite pentru persoanele aflate în dificultate.

Și în acest an, maib este compania cu cel mai mare număr de angajați care s-au alăturat inițiativei în calitate de voluntari, contribuind la colectarea celor aproape 58 mii de kilograme de alimente neperisabile. Astfel, pe parcursul zilei, oamenii maib, alături de circa 1000 de voluntari, au îndemnat cumpărătorii din supermarketuri să doneze produse neperisabile, care să umple farfuria unui flămând.

Donațiile acumulate vor fi distribuite sub formă de pachete alimentare în perioada sărbătorilor de Paște și vor fi utilizate pentru pregătirea prânzurilor calde oferite pe parcursul anului oamenilor nevoiași prin intermediul cantinelor sociale.

Iulia Bogușevschi, Șefa Direcției Comunicare Corporativă, maib:

„Oamenii maib și-au unit forțele și în acest an pentru a contribui la o cauză nobilă în campania „Masa Bucuriei”. Suntem mândri de ambasadorii faptelor bune din cadrul maib, circa 30 de voluntari, care au îndemnat cumpărătorii din supermarketuri să doneze și să ofere un motiv de bucurie oamenilor nevoiași.

Participând la astfel de inițiative, devenim #maibuni și creăm în jurul nostru o lume mai bună, mai altruistă și mai empatică, unde este loc pentru fiecare și unde din ce în ce mai puține persoane se simt singure, față în față cu dificultatea lor.”

Igor Belei, Director Executiv al Misiunii Sociale „Diaconia”:

„În acest an am avut cea mai prolifică campanie socială, cu cea mai mare prezență de până acum pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Drept dovadă sunt rezultatele remarcabile, cu un record absolut în ceea ce privește donația de alimente pentru oamenii nevoiași, semn că, în preajma sărbătorilor pascale, această colectă a devenit parte dintr-o abordare firească, indispensabilă la nivelul societății.

Credem cu desăvârșire că „Masa Bucuriei” este mai mult decât despre generozitate și implicare, este o acțiune de educare a tinerei generații pentru a fi mai buni și empatici.”

„Masa Bucuriei” este cel mai mare proiect naţional de sprijinire a oamenilor nevoiaşi, care are drept scop cultivarea solidarității și a implicării oamenilor în inițiative bazate pe voluntariat. Cea de-a 15-a ediție a campaniei „Masa Bucuriei” s-a desfășurat în 103 magazine din Chișinău și în alte 25 de localități din țară.

Maib participă pentru al treilea an consecutiv la campania „Masa Bucuriei”, an de an numărul voluntarilor din cadrul băncii fiind tot mai mare.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2024.05.03 14:34 Grigore
    maib are bani pentru toato necesitatiile.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.